”săptămâna s-a încheiat foarte bine, chiar dacă nu m-aș fi așteptat să fie așa la eliminare”

admin

Aseară, de la 21:30, pe PRO TV s-a încheiat prima săptămână din Survivor All Stars. Show-ul de la PRO TV le-a adus celor de acasă un joc pentru recompensă, însă apogeul a fost atins odată ce concurenții au ajuns la Consiliul Tribal și de acolo la primul duel pentru eliminare. Și de această dată, vicecampionul sezonului trecut, Andrei Krișan, a urmărit cu atenție tot ce s-a întâmplat și a comentat, în exclusivitate, pentru Ciao.ro.

Încă o victorie albastră, o săptămână aproape albastră, însă motivația cea mai mare e mâncarea, până la urmă. Motivația e să rămână o echipă, să fie toți acolo. Sunt pregătiți și pe plan psihic, sunt mai montați pe ceea ce trebuie să facă. Se vede la jocurile de echipă, cum a fost cel de aseară, unde trebuie să fie cuplați. Chiar dacă s-au mai și încurcat, au adus o victorie grozavă, cu 5 la 1”, a comentat Andrei Krișan, vizibil încântat de faptul că tribul din care a făcut și el parte reușește să adune tot mai multe victorii.

Andrei Krișan, concluzii după primele zile de Survivor All Stars

Andrei a fost cu ochii și pe cea mai importantă parte a serii – decizii membrilor tribului Faimoșilor cu privire la persoanele care ar putea pleca acasă: ”primul Consiliu și prima nominalizare mi s-au părut pline de emoții de tot felul. Nu m-am așteptat la aceste nominalizări, mă gândeam că va fi Andreea Tonciu, dar nu îl vedeam pe TJ Miles să o aleagă pe Roxana. Până la urma, cineva trebuia nominalizat, dar a fost ceva neașteptat pentru mine. De acasă nu poți ști ce se întâmplă și ce alte alegeri s-ar putea face. Din ce am văzut, Andreea mi se părea potrivită. Ce va alege colanul, era clar că va fi imprevizibil”.

Krișan a sesizat faptul că ambele faimoase au dat totul pentru a rămâne în show: ”Lupta a fost cot la cot până și-a pierdut Andreea răbdarea. Era un joc al echilibrului, dar și al răbdării. S-a văzut că Roxana a fost mai echilibrată și a reușit să-și adjudece locul în competiție. Trebuie să înțelegem că cel mai bun câștigă”.

”Săptămâna s-a încheiat foarte bine, chiar dacă nu m-aș fi așteptat să fie așa la eliminare”

Înainte a de încheia, Andrei a analizat per total primele zile din acest sezon suprem: ”Prima săptămână a decurs destul de previzibil. Era normal ca cineva să iasă în evidență și altcineva să nu fie deloc vizibil. La războinici, Maria a atras atenția în mod negativ, având în vedere că mai mulți au zis că nu ar putea fi vreo discuție înspre bine când e vorba despre ea. În sezonul în care am fost cu ea, s-a văzut din primele săptămâni că a creat anumite discuții și tensiuni. Dar poate fi o tactică, o strategie să ajungă mai departe. Este bună pe plan sportiv, iar asta se vede în meciuri. Iancu are un punct de vedere, dar pare că s-au luat în țintă unul pe altul”.

Deși faimoșii au rămas în urmă cu acoperișul și cu ceea ce au în camp, au reușit să se mobilizeze și și-au făcut un culcuș grozav”, a mai adăugat Andrei.

”Ca energie, săptămâna s-a încheiat foarte bine, chiar dacă nu m-aș fi așteptat să fie așa la eliminare, sunt curios de surprizele care vor apărea și cu energii noi vor veni concurenții care se pare că vor intra. Îmi doresc ca echipa albastră să aibă o nouă săptămână albastră”, a fost concluzia finală trasă de Krișan.

Survivor All Stars continuă săptămâna viitoare, de la 21:30, la PRO TV și pe VOYO, marți, miercuri și joi.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În……



Sursa Ciao

Share This Article
Leave a comment