Blocaje în Franța din cauza protestelor fermierilor. Avertismentul transmis de MAE

admin

Sunt în continuare proteste ale fermierilor în Franța, iar mai multe drumuri sunt blocate. În acest context, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o atenționare de călătorie.

MAE îi informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatele care grupează majoritatea fermierilor locali au anunțat că vor continua manifestațiile și blocajele căilor de acces spre capitala franceză, pe o perioadă nedeterminată.

În acest context, cetățenii români sunt sfătuiți să urmărească informațiile privind circulația rutieră, consultând pagina de Internet oficială https://www.bison-fute.gouv.fr, disponibilă și în versiune mobilă: http://m.bison-fute.gouv.fr.

Ministerul Afacerilor Externe informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 și +33147052755. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefoanele de permanență, în funcție de circumscripția consulară de reședință, astfel: Consulatul General al României la Paris: +33680713729; Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164; Consulatul General al României la Lyon: +33643627736; Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: https://cgparis.mae.ro/http://paris.mae.rohttp://lyon.mae.rohttp://marsilia.mae.ro http://strasbourg.mae.ro și www.mae.ro.



Sursa Stiri pe Surse

Share This Article
Leave a comment