Investiţii de 23 de milioane de lei în parcurile bucureştene; Muzeul ‘Ligia şi Pompiliu Macovei’ va fi consolidat

admin

Consilierii municipali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă miercuri, de la ora 10,00, pe ordinea de zi aflându-se 67 de proiecte, printre care se numără unele vizând reabilitarea fântânilor din Parcul Circului şi din Herăstrău, modernizarea locului de joacă din Floreasca, consolidarea Muzeului „Ligia şi Pompiliu Macovei” şi modificarea stemei Bucureştiului, relatează Agerpres.

* Consilierii municipali vor dezbate patru proiecte de hotărâre care vizează reabilitarea şi modernizarea fântânii ornamentale din Parcul Tineretului şi a fântânii arteziene Charles de Gaulle, modernizarea ansamblului de jocuri pentru copii din Parcul Floreasca, precum şi investiţii pentru controlul nivelului apei din Lacul Circului. Acestea totalizează peste 23 de milioane de lei.

* Vor fi supuşi votului indicatorii tehnico-economici în vederea consolidării şi amenajării corpului C1 al Muzeului „Ligia şi Pompiliu Macovei”, care face parte din Muzeul Municipiului Bucureşti. De asemenea, va fi desfiinţat corpul C3 şi se vor efectua reparaţii la împrejmuirea terenului. Valoarea totală a investiţiei este de 9,4 milioane lei, fără TVA, iar durata execuţiei este prevăzută la trei ani.

* Tariful de revendicare a câinilor capturaţi de pe domeniul public al Capitalei, cazaţi în adăposturile Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), urmează să fie de 50 de lei. La tariful de revendicare se vor adăuga 13 lei/zi/câine cazat. Predarea câinelui din adăpost se va realiza doar după încasarea tarifului de revendicare.

* Stema Municipiului Bucureşti ar urma să fie modificată, deoarece reprezentarea icoanei Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pentru stema Capitalei „a fost aleasă eronat încă din anul 1864, fapt atestat de către Biserica Ortodoxă Română, precum şi de către mulţi istorici şi specialişti în heraldică”. Astfel, în prezent, pe stema Capitalei apar imaginea şi simbolistica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, nu cea a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, prăznuit pe 27 octombrie.

* Limitele maxime ale cheltuielilor pentru acţiuni de protocol efectuate de municipalitate ar urma să fie majorate. Astfel, limita valorică maximă pentru mese oficiale (dineuri, dejunuri oficiale) oferite de primarul general ar urma să crească de la 240 de lei pe persoană la 480 de lei/persoană. Totodată, limita maximă pentru cocteiluri sau recepţii oferite de primarul general se va majora de la 50 de lei/persoană la 100 de lei/persoană. Limitele pentru cheltuieli zilnice de cazare pentru invitaţii străini ai primarului general se vor majora de la 900 de lei/persoană la 1.350 lei/persoană.

* Numele sociologului Nicolae Gheorghe va fi atribuit piaţetei de la intersecţia străzilor Paul Orleanu şi Sfinţii Apostoli. Cererea a venit din partea Fundaţiei Roma Education Fund, a platformei civice Aresel, a Asociaţiei Roma Entrepreneurship Development şi a organizaţiei European Roma Institute for Arts and Culture.

* Consilierii generali vor dezbate şi un proiect pentru eficientizarea şi modernizarea sistemului de iluminat public prin implementarea sistemului de telegestiune şi utilizarea aparatelor cu tehnologie LED pe 63 de artere. Proiectului urmează să îi fie alocate fonduri în cadrul Programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, finanţat din Fondul pentru Mediu. Valoarea totală a proiectului este de 49,9 milioane lei, TVA inclus. Contribuţia Municipiului Bucureşti va fi de 266.369 lei.

* Primăria Capitalei va continua programul de bugetare participativă. Bugetul avut în vedere este de 2 milioane de lei, iar fiecare propunere de proiect va avea un cost total de cel mult 500.000 de lei, inclusiv TVA.

* Societatea de Transport Bucureşti intenţionează să achiziţioneze servicii de consultanţă, de asistenţă şi/sau reprezentare juridică. Directorul general al STB va fi împuternicit să efectueze demersurile în vederea punerii în aplicare a procedurii de încheiere a acordurilor-cadru. Conform referatului de aprobare, Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat externalizarea, prin achiziţionarea de servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică a societăţii în dosarele de recuperare a prejudiciului rezultat ca urmare a grevei ilegale ce a avut loc în ianuarie 2022, dosarele în contradictoriu cu TPI, Electroputere VFU Paşcani, cât şi alte dosare cu implicaţii financiare mai mari de 200.000 de lei.

* Pasajul subteran pietonal Lipscani – Sf. Gheorghe urmează să fie transmis din administrarea Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică în cea a Administraţiei Străzilor, în vedere asigurării pazei şi curăţeniei obiectivului.

* CGMB urmează să îşi dea acordul pentru declanşarea procedurilor de expropriere în vederea amenajării Parcului Moroeni. Suma de 9.350.412 lei pentru despăgubire va fi asigurată din bugetul local al Primăriei Sectorului 2. Parcul va fi amenajat pe un teren de peste 10.000 metri pătraţi de pe Strada Moroeni.

* Autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de cinci tone, având propulsie electrică, ar putea fi exceptate de la plata taxelor şi de la obţinerea autorizaţiilor de circulaţie.



Sursa Stiri pe Surse

Share This Article
Leave a comment