Unde s-a transferat Juvhel Tsoumou, fostul atacant al lui FCSB sau Rapid. Noua sa echipă are un nume de colecție!

admin

SPORT.RO

Data publicarii: Miercuri 31 Ianuarie 2024, 09:24

Data actualizarii: Miercuri 31 Ianuarie 2024, 09:29


După doar 61 de minute în 3 meciuri din Superligă și fără vreun gol înscris, Juvhel Tsoumou (33 de ani) s-a despărțit de Rapid în această iarnă, iar fostul atacant de la FCSB începe o nouă aventură exotică în spațiul asiatic.


Vârful congolez cu selecții la naționalele de juniori ale Germaniei a semnat un contract până la sfârșitul acestui sezon cu Police Tero FC din prima ligă a Thailandei.


Tsoumou va purta tricoul cu numărul 9, a anunțat clubul thailandez.


Nu este prima experiență în Asia pentru Tsoumou: el a mai jucat în China la Liaoning Shenyang Urban între 2020 și 2021, iar înainte de a ajunge la Rapid a impresionat anul trecut în singurul meci oficial jucat pentru Cong An Ha Noi din Vietnam, în care a înscris un hat-trick.


Juvhel Tsoumou, prezență meteorică la FCSB: 3 meciuri și 1 gol în toate competițiile


Atacant promițător în fotbalul german în urmă cu un deceniu și jumătate, când a prins inclusiv prima echipă la Eintracht Frankfurt în Bundesliga și la Alemannia Aachen în 2. Bundesliga, Tsoumou a ajuns în vara lui 2018 la FC Hermannstadt, unde a impresionat în primul său sezon în România.


A fost apoi o prezență meteorică atât la FCSB, cât și la Viitorul (actuala Farul Constanța). Pentru FCSB a jucat două meciuri în Liga 1 și a înscris un gol, la care se adaugă și o prezență în Cupa României.


Foto: Police Tero FC



Sursa Sport.ro

Share This Article
Leave a comment