Atentat împotriva ambasadei Israelului la Stockholm

admin

Miercuri, „am fost victimele unei tentative de atentat împotriva ambasadei Israelului la Stockholm şi a angajaţilor acesteia”, a scris pe reţeaua X ambasadorul Israelului în Suedia, Ziv Nevo Kulman, informează Agerpres.

„Nu ne vom lăsa intimidaţi de teroare”, a adăugat el.

La rândul său, poliţia din Stockholm a precizat că a fost alertată „la orele 13.08 (12.08 GMT) de către ambasadă, care găsise un obiect pe care îl considera periculos”.

O zonă din jurul obiectului a fost izolată şi „dispozitivul a fost distrus de o echipă naţională de deminare şi credem că fusese activat”, a declarat pentru AFP ofiţerul de poliţie Daniel Wikdahl.

Tabloidele suedeze Expressen şi Aftonbladet au indicat că era o grenadă de mână, citând surse neidentificate, în timp ce Aftonbladet a adăugat că a fost aruncată peste gardul din jurul misiunii aterizând lângă clădire.

Poliţia criminalistică s-a deplasat la faţa locului pentru a găsi posibile urme şi a recupera imagini de la camerele de supraveghere din zonă, a precizat poliţia din Stockholm.

Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a descris situaţia ca fiind „foarte gravă”.

„O tentativă de atentat împotriva unei ambasade este un atac atât asupra celor care lucrează acolo, cât şi asupra Suediei”, a scris el pe X, fost Twitter.

Situație tensionată

La sfârşitul lui octombrie, guvernul suedez a promis 10 milioane de coroane (1 milion de dolari) pentru a întări securitatea instituţiilor şi congregaţiilor evreieşti, în urma creşterii antisemitismului pe fondul războiului dintre Israel şi Hamas.

În cele două luni de la începerea războiului dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, în Suedia au fost înregistrate 120 de plângeri pentru incitare la ură antisemită, potrivit datelor poliţiei obţinute de AFP.

La începutul lunii decembrie, Ulf Kristersson şi membri ai guvernului său au luat parte la un marş împotriva antisemitismului în centrul Stockholmului. Premierul s-a declarat „foarte îngrijorat de faptul că antisemitismul se răspândeşte în Suedia şi în alte ţări europene”.

Pe 7 octombrie, comandouri ale Hamas venite din Fâşia din Gaza au efectuat un atac fără precedent pe teritoriul israelian, care a dus la moartea a 1.140 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP bazat pe date oficiale israeliene. Aproximativ 250 de persoane au fost răpite în acest atac, dintre care 100 au fost eliberate la finalul lunii noiembrie în timpul unei încetări a focului temporare.

Ca răspuns, Israelul a promis că va „nimici” Hamas şi a lansat o vastă operaţiune militară vastă şi a asediat Gaza, făcând 26.900 de morţi, marea majoritate civili, femei, copii şi adolescenţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării palestiniene.



Sursa Stiri pe Surse

Share This Article
Leave a comment