Gigi Becali, sprijinit de un fost oficial de la FCSB: ”Trebuie să fim de acord cu el”

admin
acord gigi becali a plusat iar fcsb realizeaza cel mai scump transfer al sezonului din liga 1 1 size6.jpg

SPORT.RO

Data publicarii: Miercuri 31 Ianuarie 2024, 21:22

Data actualizarii: Miercuri 31 Ianuarie 2024, 21:21


După ce au ratat titlul milimetric în stagiunile precedente, FCSB pare de neoprit în actualul sezon. Roș-albaștrii se află pe primul loc cu 50 de puncte, clasându-se la 11 lungimi în fața celor de la CFR Cluj.


Gigi Becali, sprijinit de un fost oficial de la FCSB: ”Trebuie să fim de acord cu el”


Helmut Duckadam, fost președinte de imagine la FCSB, a vorbit despre situația de la club și a ținut să-i ofere credite latifundiarului din Pipera, pentru că i-a păstrat în primul ”11” pe Alex Băluță și pe Joyskim Dawa.


De asemenea, Eroul de la Sevilla a evidențiat că Gigi Becali a făcut lucruri bune la gruparea roș-albastră și că nu se aștepta la Alex Băluță să strălucească în echipamentul vicecampionilor.


”(n.r. Aţi spus că Băluţă nu se va integra la FCSB. Lucrurile au stat altfel! Cum comentaţi?) În primul rând nu mă aşteptam. Bravo lui! S-a integrat repede. Să fim de acord şi cu lucrurile bune pe care le face domnul Becali. 


A insistat pentru Băluţă, pentru Dawa, pe care toată lumea îl vedea scos din echipă”, a spus Helmut Duckadam, potrivit OrangeSport.


În această perioadă de mercato, FCSB și-a întregit lotul prin aducerea lui Nana Antwi, Baba Alhassan de la FC Hermannstadt pentru 700.000 de euro și Luis Phelipe de la Poli Iași pentru 200.000 de euro.


În campionat, echipa pregătită de Elias Charalambous a înregistrat 15 victorii, cinci rezultate de egalitate și trei înfrângeri după 23 de etape desfășurate în sezonul regulat al Superligii României.


FCSB, în fereastra de transferuri din iarnă


Antrenor – Elias Charalambous (confirmat)


Veniri – Nana Antwi (FC Urartu / 50.000 de euro), Baba Alhassan (FC Hermannstadt / 700.000 de euro), Luis Phelipe (Poli Iași / 200.000 de euro)


Reveniri după împrumuturi – Mario Geană (Unirea Dej), Ovidiu Perianu (FCU Cluj)


Plecări – Damjan Djokovic (Rapid / contract reziliat), Cristian Ganea (FCV Farul / contract reziliat), Mario Geană (SCM Zalău / împrumutat), Ovidiu Perianu (FC Buzău / împrumutat), George Gogescu (Chiajna / împrumutat)


Jucători puși pe lista de transferuri – Dorin Rotariu, Andrea Compagno, Eduard Rădăslăvescu 



Sursa Sport.ro

Share This Article
Leave a comment