Cătălin Bordea, viață ca în filme! Abandonat de tată, părăsit de mamă și crescut de bunici: „Mai nou, m-am trezit că am și o soră”

admin
Femeia care i a fost alaturi neconditionat lui Catalin Bordea dupa ce tatal lui l a abandonat in autobuz. ii este profund recunoscator.jpg

Cătălin Bordea se pregătește să-și conducă mama pe ultimul drum, după ce femeia care l-a adus pe lume a pierdut bătălia cu cancerul, la vârsta de doar 55 de ani.

Comediantul cu origini botoșănene nu a avut o copilărie ușoară, după cum a povestit chiar el, de-a lungul timpului.
Uneori, experiențele dificile din familia lui i-au stat ca sursă de inspirație și pentru materialele umoristice cu care apărea în fața publicului, preferând să facă „haz de necaz”, pentru liniștea lui sufletească.

Cătălin Bordea, viață ca în filme!

După aproape 7 ani de bătălie cu cancerul, mama lui Cătălin Bordea a plecat din această lume, iar înmormântarea urmează să aibă loc în satul ei natal, Todireni, din județul Botoșani.

Copilăria grea, plină de experiențe traumatizante, lipsa afecțiunii tatălui, dar și faptul că nu a fost un copil dorit, și-au pus amprenta asupra lui, din punct de vedere emoțional, însă comediantul nu a lăsat niciodată ca trecutul să-l doboare.

Cătălin Bordea, viață ca în filme!

Dimpotrivă, l-a făcut mai puternic. Și a putut la un moment dat să vorbească despre prima parte a vieții lui cu detașare.

„Tatăl meu se credea artist. Cânta melodii compuse de el. S-a ratat însă din cauiza lui Adrian Păunescu. A mers la un spectacol al cenaclului „Flacăra’, unde a început să cânte melodii de-ale lui Păunescu a început să recite peste interpretarea tatălui meu, iar atunci tatăl meu l-a înjurat pe maestrul Păunescu. L-a dat afară din spectacol şi s-a dus să cânte la nunţi, cumetrii, înmormântări.

A cunoscut-o pe mama la un astfel de eveniment. Mama mea avea 16 ani. Tata nici n-a vrut să audă de mine, a dorit ca mama să avorteze, dar nu s-a întâmplat asta. M-au crescut împreună până la 2 ani, când tata a fugit de-acasă.. M-au crescut împreună până la 2 ani, când el a fugit de-acasă. Mama l-a găsit şi m-a lăsat pe mine la el, că poate îşi regăseşte instinctele de tată. N-a fost aşa.

El m-a urcat în autobuz, repet, aveam 2 ani, şi a coborât. Norocul meu a fost că s-a urcat bunica mea la una dintre staţii şi m-a găsit. Altfel, cine ştie unde ajungeam”, a povestit Cătălin Bordea într-un interviu mai vechi. Citește tot articolul aici.

Foto: social media

Articolul Cătălin Bordea, viață ca în filme! Abandonat de tată, părăsit de mamă și crescut de bunici: „Mai nou, m-am trezit că am și o soră” apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa Ciao

Share This Article
Leave a comment