Curg amenzile autorităților de control către Primăria condusă de Clotilde Armand; respectarea legii este o glumă pentru ea

admin
media 170685505147080800.jpg

Primăria Sectorului 1 a fost amendată pentru că a încălcat Regulamentul european și legea națională cu privire la prelucrarea datelor personale ale cetățenilor. Încă o dată, administrația condusă de Clotilde Armand dovedește că la Primăria Sectorului 1 legea nu contează și abuzurile curg pe bandă rulantă”, susține Dan Podaru, fost consilier PNL la Sectorul 1 și care alături de un alt consilier liberal, Adrian Oianu, au decis să părăsească Consiliul Local al Sectorului 1și PNL acuzând blat între PNL Sector 1și primărița Clotilde Armand.

”Iată de ce, împreună cu Adrian Oianu, în calitate de consilieri locali, am combătut deciziile ilegale ale primăriței Armand și am cerut cu insistență, în ședințele de Consiliu Local, dar și în spațiul public, să se respecte legea înainte de aprobarea oricărui proiect.

ANSPDCP (Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal) a sancționat Primăria Sectorului 1 cu 10.000 lei, pentru încălcarea legislației cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, în cazul programului derulat în 2023 ”Măsuri locale destinate asigurării nevoilor energetice și eficientizării consumului de energie în gospodăriile din Sectorul 1”. Anterior acestei măsuri, aceeași autoritate a aplicat un avertisment primăriei conduse de Clotilde Armand și i-a cerut să îi pună la dispoziție documente și un plan de remediere a deficiențelor semnalate. Cererile autorității au fost ignorate de Primăria care aplică legile doar după bunul plac al actualului edil.

Aceasta este dovada clară că este nevoie de o acțiune fermă pentru ca legile să fie respectate nu doar de către cetățeni și mediul privat, ci mai ales de către autorități.

Nu putem decât să ne întrebăm: de cine își bate joc Clotilde Armand? De consilierii locali, nerespectându-le votul, de cetățenii de bună credință care își transmit datele personale, nebănuind că ele pot fi foarte bine folosite în apropiatele campanii electorale, sau de statul român? Răspunsul la toate aceste întrebări este că Primăria Sectorului 1 își bate joc de noi toti.

Dincolo de sancțiunea primită de la ANSPDCP, care vine să completeze lugul șir al amenzilor convenționale aplicate Primăriei Sectorului 1 și de alte instituții, atragem atenția asupra unei situații extrem de grave de ordin penal, pe care am sesizat-o încă din timpul ședințelor Consiliului Local.

Platforma folosită de Primărie prin care cetățenii au fost puși să își transmită datele personale în cadrul programului sus-amintit a fost achiziționată ILEGAL, înainte ca vreo Hotărâre a Consiliului Local să aprobe derularea respectivului program și achiziția vreunei platforme informatice.

Faptele grave și ilegalitățile pe care le-am sesizat și în alte cazuri împreună cu Adrian Oianu au fost confirmate și de alte autorități de control, precum ISU sau Garda de Mediu, care au aplicat amenzi primăriei aflate la discreția lui Clotilde Armand.

Ne punem întrebarea de ce dorea să o protejeze pe Clotilde Armand președintele interimar al PNL Sector 1, deputatul George Tuță, atunci când a interzis consilierilor locali liberali să aducă la cunoștința cetățenilor amenzile primite de primărie pentru încălcarea legilor.

Am demisionat din PNL și din Consiliul Local al Primăriei Sector 1, pentru că nu accept să girez un asemenea troc politic orchestrat de actualul președinte liberal de la Sectorul 1, care dorește să transforme filiala Partidului Național Liberal într-o unealtă a primăriției Armand.”, susține el pe pagina lui de facebook.



Sursa Stiri pe Surse

Share This Article
Leave a comment