Patriche, la pământ după înfrângerea cu FC U Craiova: „Vorbim ceva și când vine meciul nu știu ce se întâmplă”

admin
patriche la pamant dupa infrangerea cu fc u craiova zvorbim ceva si cand vine meciul nu stiu ce se intampla size6.jpg

SPORT.RO

Data publicarii: Vineri 02 Februarie 2024, 22:21

Data actualizarii: Vineri 02 Februarie 2024, 22:22


„Câinii” ocupă ultimul loc în clasamentul Superligii României, după ce FC Botoșani s-a impus pe teren propriu cu Poli Iași, iar ei nu au reușit să se impună în duelul de pe „Ion Oblemenco”. Scorul a fost deschis de Bahassa, după o serie de erori în defensiva echipei lui Kopic, care a intrat cu avantaj la pauză. 


Bauza a dublat avantajul, în minutul 52, cu o execuție superbă cu călcâiul, după ce s-a distrat cu defensiva lui Dinamo. Dennis Politic a reușit să reducă din diferență în minutul 63, însă oaspeții nu au mai reușit să înscrie pentru a obține un punct din deplasare, în ciuda faptului că au avut mai multe ocazii. 


Răzvan Patriche, supărat după încă o înfrângere


Răzvan Patriche a vorbit la finalul meciului, vizibil supărat de înfrângerea suferită, dar și de erorile mari din prima repriză. 


„Din păcate atât am putut astăzi, s-a jucat slab. Nu știu ce să zic, trebuie să analizăm. E o înfrângere, iar aveam așteptări, vorbim ceva și când vine meciul nu știu ce se întâmplă, foarte multe greșeli neforțate, foarte multe mingi pierdute ușor, fără presiune, fără nimic. Nu știu ce s-a întâmplat astăzi. 


Am încercat să fac fault la jumătatea terenului, am alergat după el, contre, nu știu exact cum s-a întâmplat, ce să mai… 


Sunt obosit, am alergat mult după egalare azi, cel puțin în a doua repriză de multe ori ne-au prins descoperiți în apărare, am rămas 2 contra 2. Trebuie să vedem meciul, să analizăm ce s-a întâmplat astăzi și să arătăm mai bine în meciul următor”, a declarat Patriche la finalul meciului. 


Dinamo a ajuns la a treia înfrângere consecutivă și ocupă ultimul loc în clasament cu 16 puncte obținute în 24 de meciuri jucate. În următoarea etapă, „câinii” joacă pe teren propriu cu campioana en-titre, Farul Constanța. 



Sursa Sport.ro

Share This Article
Leave a comment