„Toată lumea vrea să meargă cu un Mercedes, dar e bună și o Dacie!” Adrian Porumboiu reacționează după noua regulă impusă de Răzvan Burleanu 

admin
adrian porumboiu atac furibund la vassaras si burleanu zavem de a face cu doi mari idioti reactia lui size6.png

SPORT.RO

Data publicarii: Joi 01 Februarie 2024, 16:58

Data actualizarii: Joi 01 Februarie 2024, 17:20


Echipele din Superliga și Liga 2 trebuie din sezonul următor să joace cu cinci fotbaliști români pe teren, formați la nivel național și eligibili pentru naționalele României, pe durata desfășurării întregii partide.


Fost patron al unui club puternic în Liga 1, Adrian Porumboiu obișnuia să formeze un lot valoros la FC Vaslui, cu un mix de jucători: români și străini. De cele mai multe ori, fostul ecuson FIFA avea fler și transfera din străinătate jucători de clasă. Unii de care nu auziseră nimeni, alții însă cu experiență în campionate puternice, cum a fost cazul lui Adailton, brazilian cu formații din Serie A în CV. 

  • Adrian Porumboiu


Versiunea lui Adrian Porumboiu despre regula cinci plus șase


Porumboiu și-a spus părerea despre noua regulă impusă de Răzvan Burleanu. 


“Probabil că e o idee bună, orice idee care apare la început e controversată. N-am nicio imagine reală asupra unei asemenea decizii pentru că pe de-o parte cinci jucători înseamnă totuși ceva, ceva.


Ne uităm în celelalte campionate puternice din Anglia, chiar din Italia, chiar din Franța, din Germania mai puțin, unde nu știu dacă sunt trei sau patru jucători de naționalitate. Dar cinci jucători sunt mulți, puțini, nu știu, sunt rupt de realitățile astea cotidiene din fotbalul românesc și nu pot să-mi dau o părere.


E important ce jucători aduci și pe ce contracte și pe ce prețuri de transfer vin. Aduci unul care zici că fuge bine și îi dai 50.000 și vrei să joci în UCL cu el, aduci unul care a jucat trei meciuri la Iași, a fost senzațional și-l vinzi cu 10 milioane, dar el dă cu stângul în dreptul, adică n-ajungi să creezi o emulație în fotbalul românesc. 


Mercedes și Dacia


Jucători modești, care practică un fotbal modest și jucătorii români nu pot să depășească acea modestie a jucătorilor care sunt transferați în România. Până n-aduci jucători cu contracte mari, să plătești preț de transfer pentru ei, jucători cunoscuți, restul putem sa vorbim orice… 


Dar cluburile n-au banii din celelalte campionate, n-au drepturi de televizare, mă refer la campionatele mari, nu la astea din sud-estul Europei. Aici problema e problema financiară, toată lumea ar vrea să meargă cu un Mercedes, dar e bună și o Dacie”, a declarat Porumboiu, potrivit Sport Total FM.


Adrian Porumboiu a format la fosta echipă, FC Vaslui, una dintre cele mai puternice grupări din Liga 1. Cu jucători precum Adailton, Wesley, N’Doye, Lucian Sânmărtean sau Nicolae Stanciu, galben-verzii s-au bătut la titlu și excelau prin jocul încântător, aplaudat la scenă deschisă chiar și de suporterii adversarelor. 


Răzvan Burleanu a anunțat la începutul săptămânii că a fost aprobată regula ‘cinci plus șase’ oferind și detalii legate de ce presupune această regulă. Astfel, cluburile din primele două ligi sunt obligate să aibă, începând cu sezonul următor, minimum 5 fotbaliști români pe teren, formați la nivel național și eligibili pentru naționalele României, pe durata desfășurării întregii partide.


Mai mult, începând cu sezonul 2025/26, numărul va crește la minimum 6 jucători. 




Sursa Sport.ro

Share This Article
Leave a comment