Urșii coboară la câmpie – O ursoaică și un pui au fost văzuți în apropiere de Făurei. Este pentru prima oară în istorie

admin
media 166108041636550000.jpg

O ursoaică și un pui au fost văzuți în apropiere de Făurei, în județul Brăila, la peste 100 de kilometri distanță de zonele montane. Ulterior, animalele au dispărut deși au fost căutate de polițiști, pompieri și jandarmi, notează Mediafax.

Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri. Mecanicul unei locomotive a anunțat autoritățile spunând că a văzut ursoaica și un pui pe linia ferată.

El a oprit locomotiva pentru a evita un accident. Ulterior, o echipă mixtă a mers în zonă dar nu a găsit animalele. Căutarea s-a încheiat dimineață.

Incidentul s-a produs pe câmp între Făurei și Făurei Sat. Localnicii au primit mesaj RO Alert privind prezența unor animale periculoase.

Este pentru prima oară în istorie când este semnalată prezența unui urs pe teritoriul județului Brăila, fapt confirmat pentru DEBRAILA.ro de AJVPS. În literatura de specialitate nu există o astfel de referire.

„Niciodată în istoria AJVPS Brăila nu a existat o situație în care un urs să intre pe teritoriul județului. Nici nu există cote de vânătoare la specia urs pentru fondurile de vânătoare din județul Brăila„, ne-a declarat Florin Taralunga, director Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brăila.



Sursa Stiri pe Surse

Share This Article
Leave a comment