„Are mai multe șanse ca rezervă la Atletico, decât ca titular la EURO!” Victor Becali a vorbit despre decizia lui Horațiu Moldovan 

admin
zare mai multe sanse ca rezerva la atletico decat ca titular la euro victor becali a vorbit despre decizia size6.jpg

SPORT.RO

Data publicarii: Vineri 02 Februarie 2024, 17:38

Data actualizarii: Vineri 02 Februarie 2024, 17:40


Fostul portar al Rapidului a acceptat oferta lui Atletico Madrid de a semna pentru a fi rezerva lui Jan Oblak. Horațiu Moldovan a fost prezentat oficial de madrileni în urmă cu mai bine de o săptămână, însă până în acest moment nu a bifat niciun minut de joc. 


Goalkeeper-ul a fost criticat din unele părți pentru decizia sa, în contextul în care era titularul naționalei României, iar în vară este EURO. Mai multe voci din fotbal sunt de părere că Moldovan nu ar putea fi luat în calcul de selecționer fără să aibă minute în picioare. 


Victor Becali explică decizia lui Horațiu Moldovan 


Victor Becali a vorbit despre transferul portarului, fiind de părere că a luat o decizie extrem de bună, chiar dacă îl poate costa locul la națională. Fostul agent crede că Moldovan ar putea prinde un transfer mult mai important din postura de rezervă a lui Atletico Madrid decât ca titular al României la EURO 2024. 


„Cred că are mai multe șanse să își găsească o echipă bună în vară dacă va fi rezervă la Atletico, decât ar fi avut din postura de titular al echipei naționale la Euro. Așa văd eu, a avut o oportunitate și a profitat de ea.


Și pentru Atletico este o afacere bună pentru că el nu are un salariu mare. Nu putea să refuze o astfel de variantă, deși e important și Euro. E vorba până la urmă de 4-5 milioane pe care le încasează în anii pe care i-ar petrece acolo. Poate că va juca în Cupa Spaniei totuși. 


Nu știu cum a gândit Horațiu Moldovan, e mai greu ca portar să joci dacă nu ai meciuri în picioare, e altceva față de jucătorii de câmp. Plus că există și concurență puternică. Târnovanu și Niță, dacă vor avea evoluții bune, îl pot înlocui.


Acum depinde de ce va decide selecționerul, principiul cu meciurile la echipe de club care trebuie bifate e mai mult pentru conferințele de presă, s-a aplicat vreodată?


Sunt de înțeles pe de o parte și selecționerii pentru că au fost multe cazuri în care era greu să renunți la anumiți jucători chiar și dacă erau rezerve la echipele de club”, a declarat Victor Becali conform
iamsport.ro



Sursa Sport.ro

Share This Article
Leave a comment