Un schimb de opinii pentru continuarea colaborării

admin
media 170696830158278400.jpg

Președintele PSD România în Republica Moldova, Iurie Ciocan, s-a întâlnit astăzi cu președintele partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban. „Coordonăm planurile pentru 2024. Calitatea vieții oamenilor și garantarea ireversibilității vectorului pro-european sunt prioritățile de bază”, a scris Ciocan pe pagina sa de Facebook.

Un mesaj despre întâlnire a fost postat, tot pe Facebook, și de primarul Capitalei, Ion Ceban. Acesta a a scris că a făcut, împreună cu Iurie Ciocan, „un schimb de opinii pentru continuarea colaborării”, conform stiripesurse.md.

Nu este clar despre ce colaborare este vorba, cert este că, la sfârșitul anului trecut, în spațiul public au apărut mai multe informații, potrivit cărora, ar avea loc discuții între PSDE și MAN, condus de primarul Capitalei, Ion Ceban, și că s-ar lua în calcul chiar și o posibilă fuziune a celor două formațiuni. Mai mult, acest proiect ar fi încurajat chiar de social-democrații din România și personal de premierul Marcel Ciolacu.

Faptul că aceste discuții există pare să fie confirmat și o vizită din noiembrie 2023 a liderului MAN la București și întâlnirea lui cu premierul român. Aceasta a avut loc la scurt timp după o întâlnire dintre Marcel Ciolacu și Ion Sula, urmată de un mesaj public transmis de liderul PSD România în susținerea candidaților PSDE calificați în turul doi de scrutin la alegerile locale generale din Republica Moldova.

Despre o posibilă fuziune dintre MAN și PSDE cu girul Bucureștiului a vorbit și Renato Usatîi. În opinia lui, aceasta va fi o lovitură dură pentru PAS, deoarece va spulbera mitul precum că Ceban ar fi omul rușilor, pe care l-au promovat cu insistență în spațiul public, în special în perioada campaniei electorale din toamnă.



Sursa Stiri pe Surse

Share This Article
Leave a comment