Cea mai mare vedetă a fotbalului francez se va alătura celui mai mare club din lume din sezonul viitor

admin
media 170616746616419000.jpg

Kylian Mbappe, starul fotbalului francez, a decis să se despartă la finalul acestui sezon de Paris Saint-Germain şi să semneze cu Real Madrid, anunţă cotidianul Le Parisien, subliniind însă că nu există deocamdată niciun acord oficial între jucător şi clubul spaniol.

Ziarul parizian, bine informat despre actualitatea de la PSG, precizează în ediţia sa digitală că în cadrul clubului francez, precum şi în alte sectoare ale fotbalului din Hexagon, lumea s-a resemnat deja în legătură cu faptul că Mbappe nu va continua în capitala Franţei.

Liber să negocieze cu orice club începând cu data de 1 ianuarie, după ce a renunţat la sezonul opţional care figura în contractul încheiat cu PSG în 2022, Mbappe va semna cu Real Madrid, insistă ziarul.

„Cea mai mare vedetă a fotbalului francez se va alătura celui mai mare club din lume din sezonul viitor. Între timp, la Madrid domneşte optimismul, iar în culise clubul madrilen pregăteşte deja cel mai mare contract din vestiarul său pentru căpitanul Les Bleus”, scrie Le Parisien.

Dacă informaţia se va confirma, Real Madrid va reuşi să-l recruteze pe Kylian Mbappe la a patra sa tentativă, fără să mai fie acum nevoită să plătească vreo sumă de bani celor de la PSG, deoarece jucătorul ar ajunge liber în capitala Spaniei.



Sursa Stiri pe Surse

Share This Article
Leave a comment