„Mi-a recidivat tumora, acum mă las în voia Domnului”

admin
ana mardare.jpeg

Cântăreața Ana Mardare are, din nou, grave probleme de sănătate. În luna septembrie a anului trecut i-a recidivat tumora din zona pelviană. Din anul 2016, Ana Mardare duce cea mai grea luptă din viața ei și acum are nevoie de o nouă operație. Mai mulți artiști susțin un concert caritabil pe data de 8 februarie pentru strângerea de fonduri.

Ana Mardare, devenită cunoscută publicului odată cu participarea la Vocea României, are o viață demnă de un roman. La 13 ani a fost diagnosticată cu hepatita A, în 2015 a făcut niște analize care au ieșit prost iar din 2016, când a aflat că are cancer, viața ei s-a schimbat total. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru UNICA, Ana Mardare ne povestește cum a decurs operația pe creier de acum 8 ani. A urmat un cancer la sân cu șanse minine de supraviețuire iar anul trecut, în septembrie, tumora din zona pelviană a recidivat. Ana Mardare nu renunță să lupte și apreciază fiecare zi din viața ei. Consideră că a dat peste medici excepționali care au salvat-o de fiecare dată și că de la Dumnezeu îi vine toată forța de a merge mai departe.

Ana Mardare, operată pe creier în 2016: „Și acum iau pastile pentru creier pentru a nu face convulsii”

În 2016 a început cea mai grea luptă din viața ta… „Într-adevăr, am fost operată pe creier în toamna anului 2016, la domnul doctor neorochirurg Sergiu Stoica, de la Brain Institute. Țin minte că se întâmpla în data de 13 noiembrie, de ziua Sf. Ioan Gură de Aur. Am fost la două spitale. Inițial, ambulanța m-a dus în stare foarte critică. De fapt în comă, după două crize de epilepsie, la spitalul Bagdasar Arseni.

Doctorii de acolo spuneau că după operație voi rămâne cu sechele. Că nu voi mai putea vorbi după ce-mi va extirpa tumora de 66 mm, fiind localizată aproape de centrul vorbirii. Mama și fratele nu mai erau oameni când au auzit spusele doctorilor de la spitalul Bagdasar. Au căutat un alt doctor neurochirurg care să le dea mai multe șanse. Așa au ajuns la domnul doctor Sergiu Stoica care, după părerea mea, e unul dintre cei mai buni medici neurochirurgi din România.

Recuperarea a fost destul de anevoioasă. Kinetoterapeutul mi-a dat anumite exerciții de făcut acasă deoarece, după perioada de comă, ești precum o legumă. Țin minte că după o săptămână de la operație trebuia să semnez ieșirea din spital. Creierul meu îi dădea comenzi mâinii însa nu a ieșit decât o mâzgălitură. Și acum mai iau pastile pentru creier pentru a nu face convulsii. De obicei, în momentul în care vorbesc, am lacune de vorbire. Vreau să spun un obiect sau un lucru, pe care-l știu, trebuie să găsesc un sinonim la acel cuvânt. Acum vorbesc bine. Pot susține și o teză de doctorat… oral”, a declarat ea pentru Unica.

„Am făcut și fac încontinuu RMN-uri cerebrale, din trei în trei luni. Acum doi ani de zile am făcut o afazie. M-am speriat foarte tare, am crezut ca nu mai pot cânta. A ținut vreo trei zile iar episoadele creșteau exponențial. Îmi recomandase un doctor să fac RMN special pentru afazie. Acolo au fost vreo 20 de episoade în decurs de cinci ore, iar la ultimul am avut și o criză epileptică. Aveam dureri de cap destul de dese. O puneam pe baza lipsei de cofeină din corp, apoi stări de somnolență, amețeli, privare de somn din cauza concertelor. Chiar nu am realizat că este ceva în neregulă.

Ana Mardare: „Am ajuns mult, mult prea târziu la operația pe coloană”

„Nu mi-a dat nicio șansă de trăit. Asta se întâmpla în toamna anului 2021. Am ajuns mult, mult prea târziu la operația pe coloană, la domnul doctor neurochirurg Mihai Adrian Cristescu. Un doctor excelent, dar categoric, când vine vorba de meseria lui. După patru ani de la operația pe creier, adică în luna februarie a anului 2020, m-am palpat la sânul drept și la axilă și mi-am găsit niște ganglioni destui de mari. Asta deși cu câteva zile în urmă o bună prietenă de-a mea, Gabbi White, designer de profesie, fuseseră la mine, să probez o nouă rochie, pentru un viitor concert. Atunci nu sesizasem absolut nimic la sân, cum că aș avea noduli, sau mai știu eu ce. m făcut câteva investigații, la doamna doctor imagist Teodorescu iar ea mi-a zis din start: „Așa cum ai mai trecut de operație de pe creier, vei trece și de cea de la sân.” Bineînteles, nu m-am oprit la diagnosticul pus de dumneaei, ci am cercetat și alti doctori oncologi. În cele din urmă, rămăsese să fac un RMN mamar, mă programasem pentru  luna martie, dar s-a dat Starea de Urgență. Mi-a fost teamă să mai continui investigațiile, mi-a for frică să nu mor de Covid. Paradoxal, nu?! Cam după un an și trei luni am început să acuz dureri lombare. Mi-am făcut un RMN lombar, iar interpretarea domnului doctor imagist Virgil Ionescu m-a pus pe gânduri. Zicea în interpretarea de„ context oncologic” și „scintigafie osoasă”.

Cei care doresc să ia parte la acest spectacol își pot cumpăra bilete de la casa de bilete a Sălii Luceafărul sau online, de pe bilet.roticketstore.ro și salaluceafarul.ro.

„Anul trecut, în 2023, tot în luna septembrie, mi-a recidivat tumora din zona pelvisului. Atunci am început să șchiopătez din nou, durerea se lăsase pe picior, îmi amorțise jumătate din talpa piciorului. Puterea?! Cred și sunt convinsă că puterea îmi este dată de Dumnezeu. El îmi este sprijin tot timpul și la bine, și la greu. Spune, la un moment dat, în rugăciune: „facă-se voia Ta, Doamne!”. Așa și eu, mă las în voia Domnului, să facă ce consideră El ca e mai bine pentru mine. efectul meu este ca sunt mult prea exigentă cu mine.”

Pentru AJUTOR!

Mardare Ioana Tinca
RO52 RNCB 0707 0936 3877 0001

Banca Comercială Română (BCR)

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În……



Sursa Ciao

Share This Article
Leave a comment