Zelenski semnează un decret strategic care va aduce schimbări importante pe linia fontului

admin

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat marţi seara că a semnat un decret „strategic” prin care este creat un corp separat în cadrul armatei ucrainene, care va fi dedicat dronelor, în condiţiile în care Kievul mizează tot mai mult pe această tehnologie în războiul de apărare împotriva Rusiei, informează news.ro.

Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujni, intrat în conflict cu preşedintele şi a cărui demitere ar fi iminentă, pleda, la rândul său, într-un articol de opinie publicat de CNN săptămâna trecută, pentru sporirea flotei de drone de producţie autohtonă, cu ajutorul cărora Kievul a reuşit câteva lovituri spectaculoase atât în Crimeea, cât şi în adâncimea teritoriului rus.

„Aceasta este o chestiune strategică. Tocmai am semnat un decret care lansează crearea unui tip separat de forţă în cadrul forţelor noastre de apărare – Forţele pentru sisteme fără pilot”, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul către naţiune de marţi seara.

El a ţinut să sublinieze că această nouă forţă „nu este o chestiune de viitor”, ci „este ceva care ar trebui să dea un rezultat foarte concret în viitorul apropiat”.

Liderul de la Kiev a reluat ideea menţionată şi în discursul din seara anterioară, spunând că anul acesta „ar trebui să fie decisiv” în cadrul războiului „din multe puncte de vedere şi, evident, pe câmpul de luptă”.

„Dronele – sistemele aeriene fără pilot – s-au dovedit a fi eficiente în bătăliile de la sol, de pe cer şi de pe mare. Ucraina a schimbat cu adevărat situaţia de securitate în Marea Neagră datorită dronelor. Respingerea asalturilor la sol este în mare parte opera dronelor. Distrugerea pe scară largă a ocupanţilor şi a echipamentelor lor este, de asemenea, opera dronelor”, a arătat Zelenski.

O nouă forță de muncă

El a spus că acum, prin crearea unei forţe speciale dedicate dronelor, vor fi create posturi speciale pentru personalul care lucrează cu drone, vor fi unităţi special care vor beneficia de o pregătire eficientă şi de sistematizarea experienţei. În plus, producţia de drone va fi crescută constant, vor fi luate în considerare „cele mai bune idei” şi vor fi atraşi cei mai buni specialişti în acest domeniu.

„Aceasta este o sarcină pentru armată, pentru Ministerul Apărării şi pentru guvern în ansamblu”, a punctat Zelenski.

„Iar pentru a asigura coordonarea necesară în cadrul forţelor de apărare, pentru a asigura un nivel adecvat de planificare şi calitatea logisticii, în cadrul forţelor armate vor fi create Forţele pentru sisteme fără pilot la bord. Propunerile relevante vor fi înaintate spre examinare Consiliului Naţional pentru Securitate şi Apărare”, a precizat preşedintele ucrainean.

„Continuăm să repornim sistemul de stat – acele elemente care sunt necesare pentru ca Ucraina să îşi atingă obiectivele, obiective foarte corecte. Ucraina poate câştiga. Trebuie să câştige. Şi trebuie să facem totul pentru asta”, a încheiat Zelenski.



Sursa Stiri pe Surse

Share This Article
Leave a comment